Verii – o comedie plină de romantism din 18 noiembrie în cinematografe

Bucureşti, 16 noiembrie 2011  –  Jumatatea lunii noiembrie aduce în cinematografele din România o comedie romantică cu foarte mare priză la publicul amator de divertisment inteligent: Verii | Primos, un film în regia lui Daniel Sanchez Arevalo.

Logodnica lui Diego l-a părăsit cu cinci zile înainte de data nunții. Ce-i rămâne de făcut?
Să-şi facă apariția la biserică, sperând că logodnica lui s-a răzgândit în ultimul minut.
Să se facă praf și să se plângă de viața lui de rahat.
Să încerce să-și recucerească prima iubire.
Toate variantele de mai sus.

Cred că Verii este cel mai direct film al meu, cel mai puțin complicat – ușor de urmărit, dar nu simplu. Nu zic că este cel mai bun (n-am reușit niciodată să aleg între mama și tata), cred doar că, dintre toate filmele mele, Verii este filmul în care rezultatul final este cel mai aproape de intenția originală. Deși, ca să fiu sincer, mă simt ciudat să vorbesc despre rezultate, cu atât mai mult în acest caz, fiindcă Verii este un film pentru public. Este o comedie luminoasă și optimistă, departe de pesimismul și fatalismul care ne înconjoară. Rămâne încă de văzut care este rezultatul. Până acum, am măsurat întotdeauna succesul în funcție de gradul meu de mulțumire cu rezultatul final. În acest caz, succesul va fi determinat de reacția publicului. Aș fi mulțumit dacă spectatorii vor pleca de la cinema simțindu-se puțin mai bine decât atunci când au intrat la film. Intenția mea este să distrez, să stârnesc emoții și să transmit sentimente pozitive în vreme de criză și nesiguranță.”, declara regizorul filmului.

Filmul a fost proiectat în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

„Verii este un film despre oglinzi. Cei trei veri se descoperă cu adevărat când își văd reflexia în ochii celorlalți. Țelul lor este să încerce, prin toate mijloacele posibile, să-i salveze pe ceilalți, să-i elibereze. Pentru că, dacă reușesc să salveze persoana din fața lor, se pot salva pe ei înșiși.” – Daniel Sanchez Arevalo.

 

Partenerii de promovare sunt: Radio Guerrilla, Cinemagia, Cinefan, Film Reporter, Metropotam, HipMag, B365, Filme Tari, Kamikaze, Trailero, Institutul Cervantes, Revista Joy.  

Filmul va rula în prima săptămână în Bucureşti la Cinema City Cotroceni şi în Constanţa la Cityplex.

Scroll to Top