Transilvania Film – retrospectiva 2011

Anul acesta Transilvania Film a lansat un număr de 19 titluri în cinematografele din România.

Eu sunt Dragostea | Io sono l’amore cu Tilda Swinton sau mult apreciatul film al lui Alejandro González Iñárritu cu Javier Bardem în rolul principal: Biutiful, Trezirea la realitate | Rabbit Hole filmul pentru care Nicole Kidman a fost nominalizată anul acesta la Premiile Academiei Americane de Film, Să nu mă părăseşti | Never Let Me Go impresionantul film regizat de Mark Romanek cu Keira Knightley şi Carey Mulligan, bazat pe best seller-ul omonim scris de Kazuo Ishiguro sau Baladă tristă de trompetă | Balada triste de trompeta în regia lui Álex de la Iglesia, sunt doar câteva dintre ele.

În ceea ce priveşte premierele de film românesc, pe 6 mai Transilvania Film a lansat în cinematografe „Comedia anului în România” – filmul Ursul în regia lui Dan Chişu. Lung metrajul produs de Libra Film aflat pe locul al doilea în clasamentul românesc de box office găsindu-se acum şi pe DVD în magazinele de specialitate. Tot anul acesta au fost lansate pe DVD filmele Iluzionistul şi Pescuit Sportiv.

Sfârşitul verii a fost marcat de experimentul cinematografic O zi din viaţă | Life in a Day produs de Ridley Scott. Filmul creionează povestea unei zile pe Pământ şi este rezultatul colaborării dintre YouTube şi utiliyatorii de internet din peste 140 de ţări. O zi din viaţă este filmul proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania de anul acesta.

Cele 19 premiere sunt reprezentete de filme din România, Turcia, Marea Britanie, Serbia, Italia, Norvegia, Israel, Germania, Franţa, Spania şi Statele Unite Ale Americii. 

Pentru începutul anului viitor pregătim spectatorilor două premiere de film romanesc: Tatăl Fantomă in regia lui Lucian Georgescu cu Marcel Iures şi Mihaela Sarbu în rolurile principale şi Undeva la Palilula în regia lui Silviu Purcărete, precum şi titluri internaţionale ce vor fi cu siguranţă apreciate de cunoscători.

 

Transilvania Film vă urează sărbători fericite şi un an nou cât mai bun!

Scroll to Top