Bucureşti, 7 februarie 2012 – Transilvania Film aduce pe ecranele cinematografelor din România adorabila comedie în stil italian: Gianni şi femeile | Gianni e le donne. În rolul principal este chiar regizorul acestui film: Gianni Di Gregorio, cunoscut şi pentru Pranzo di ferragosto (Mid-August Lunch) sau pentru faptul că este unul dintre scenariştii filmului Gomorrah.
Alături de Gianni Di Gregorio, din distribuţia filmului fac parte Valeria De Franciscis şi îndrăgita actriţă de origine română Kristina Cepraga.
Filmul ni-l prezintă pe Gianni care are o viaţă monotonă ce se împarte între îndatoririle casnice dictate cu stricteţe de soţie, comisioanele pe care le face pentru superba vecină, mama în vârstă care îl face să străbată întregul oraş doar pentru a-i remedia semnalul televizorului şi prieteni, pe care apucă să-i vadă destul de rar.
Într-o dimineață, bunul său prieten Alfonso îl ia prin surprindere pe Gianni, povestindu-i cele mai recente escapade sexuale ale sale. Cumva, lui Gianni i-a scăpat faptul că toți contemporanii săi gustă din nou din plăcerile vieții. Până și Maurizio, care poartă întotdeauna trening, are o iubită mai tânără.
Alfonso decide că e timpul ca Gianni să ia măsuri, să-și revigoreze viața și să-și găsească o iubită. Dar, în ciuda celor mai bune eforturi ale sale cu câteva cunoștiințe mai vechi, întrerupte de un șir nesfârșit de telefoane din partea dificilei sale mame și a unei doze de Viagra, sărmanul Gianni este ca un motor vechi. Se aprinde, dar durează mult să ajungă iar pe drumul spre iubire.
O personalitate artistică cu un important şi divers background profesional, Gianni di Gregorio a semnat scenariile câtorva filme de succes, printre care Sembra morto ma è solo svenuto, al lui Felice Farina (Premiul FIPRESCI în cadrul Săptămânii Criticii la Festivalul de Film de la Veneția, 1987) și Giovanni senza pensieri de Marco Colli. Lucrează apoi cu Matteo Garrone ca regizor secund pentru filmele Estate Romana (Roman Summer), L’imbalsamatore (The Embalmer) și Primo Amore (First Love).
În 2007 scrie împreună cu Maurizio Braucci, Ugo Chiti, Massimo Gaudioso, Roberto Saviano și Matteo Garrone, scenariul multi-premiatului Gomorra (regia Matteo Garrone).
În 2008 a scris, regizat și jucat în Pranzo di Ferragosto (Prânzul de pe 15 august), care a fost prezentat în cadrul Săptămânii Internaționale a Criticii la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2008 și a ajuns să câștige numeroase premii, printre care: Leone del Futuro-Premio Venezia Opera Prima „Luigi De Laurentiis”; Premiul Satyajit Ray pentru Cel mai bun debut la Festivalul de Film de la Londra; Premiul „Francesco Pasinetti” pentru Cel mai bun film italian; Grand Prix International la Festivalul de Film de la Bratislava; Premiul David Di Donatello pentru Cel mai bun regizor debutant; și Premiul Nastr d’Argento SNGCI pentru Cel mai bun regizor debutant.
Despre Gianni şi femeile – filmat aproape în întregime în cartierul Trastevere din Roma, locul copilariei sale – spune: “În film, încerc să descriu confuzia unui bărbat de vârstă mijlocie care realizează că femeile nu-l mai privesc cum obișnuiau. În acest univers feminin, personajul mamei iese din nou în evidență ca unul foarte puternic.”
Pelicula, nominalizată în 2011 la David De Donatello Awards pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Valeria De Franciscis) şi Premiul pentru cel mai bun producător (Angelo Barbagallo) si la premiile Italian National Syndicate of Film Journalists pentru Cea mai bună comedie, a fost proiectată în cadrul ediţiei a 10-a a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, si a fost foarte apreciata de public.
Premiera de gală va avea loc la Grand Digiplex Băneasa în prezenţa Kristinei Cepraga, care va veni la Bucureşti cu acestă ocazie.
Kristina Cepraga, absolventă în România a secţiei de actorie, clasa profesori Victor Moldovan şi Cornel Todea, iar în Italia a Şcolii Superioare de Actorie – Cinecitta, este cunoscută publicului din România din apariţiile tv ca prezentator (host Mtv) dar şi ca actriţa (Moştenirea – serial tv; Milionari de weekend, regia Catalin Saizescu). De 8 ani locuieşte la Roma.
În prima săptămână filmul va rula în Bucureşti la Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema City Cotroceni, Hollywood Multiplex, Cityplex, în Cluj la Cinema Victoria, în Braşov la Cityplex şi în Constanţa la Cityplex.
Partenerii filmului sunt: Domeniile Sâmburesti, Aqua Carpatica, Martini, Santal, Passoa, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Benq, Radio Guerrilla, Cinemagia, Cinefan, Feeder, Hipmag, Metropotam, Film Reporter, Modernism.ro, CinemaRx, Kamikaze, Filme Tari, Trailero.ro, B365.