Biutiful – două nominalizări la premiile Oscar

Lungmetrajul Biutiful, în regia lui Alejandro González Iñárritu, a primit două nominalizări la cea da-a 83-a ediţie a premiilor Oscar, la categoriile „cel mai bun film într-o limbă străină” şi “cel mai bun actor într-un rol principal” (Javier Bardem).

Filmul este distribuit în cinematografele din România de Transilvania Film.

Biutiful, în regia lui Alejandro González Iñárritu, este povestea de dragoste dintre un tată şi fiul său.

Filmul spune povestea lui Uxbal (Javier Bardem), un tată singur, care află că are cancer în fază terminală, un om plin de conflicte, care  înceracă să împace rolul de tată cu dragostea, spiritualitatea, sentimentul de vină şi mortalitatea, în mijlocul lumii interlope periculoase din Barcelona.

Uxbal îşi duce viaţa de zi cu zi în afara limitelor, iar sacrificiile sale pentru copii nu cunosc margini. La fel ca şi viaţa însăşi, Biutiful este o poveste circulară, care se sfârşeşte unde începe.

Biutiful a fost prezentat în competiţia oficială a ediţiei 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, filmul fiind înscris în competiţia pentru Palme d’Or. Filmul a avut premiera mondială în cadrul festivalului, pe 17 mai 2010. La aceeaşi ediţie a prestigiosului eveniment, Javier Bardem a primit premiul pentru cel mai bun actor.

Kirk Honeycutt de la Hollywood Reporter scrie despre film că este “un poem melancolic, minunat, despre dragoste, paternitate, vină”, criticul catalogând interpretarea lui Javier Bardem drept „…un knock-out”.

 

Pe de altă parte, A.O. Scott de la New York Times scrie: “Iñárritu crează un sentiment de intimidate primară… fiecare secvenţă este încărcată cu detalii sociale şi emoţionale”, în timp ce faimosul critic Roger Ebert scrie: „Ce m-a atras la acest film şi mi-a captivat simpatia este prezenţa lui Bardem… un actor profound uman”.

“Fluenţa şi încrederea limbajului cinematografic al lui Iñárritu sunt spectaculoase. Poate că nu converge, poate că nu convinge, dar este impresionant: nu realism magic, ci propriul brand de naturalism magic al regizorului”, scrie şi Peter Bradshaw de la The Guardian.

Biutiful, distribuit în cinematografele din România de Transilvania Film, va avea premiera pe marile ecrane în luna martie.

Scroll to Top