ALBĂ CA ZĂPADA – din 6 decembrie la cinema

Transilvania Film aduce în cinematografele din țară inedita ecranizare a uneia dintre cele mai iubite povești – Albă ca Zăpada. Filmul în regia apreciatului regizor de origine spaniolă Pablo Berger va avea premiera pe 6 decembrie.

Plasată în romanticul decor al Seviliei anilor ’20, propunerea Spaniei la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin, Albă ca Zăpada | Blancanieves este o adaptare a basmului clasic al fraților Grimm, un omagiu unic adus epocii de aur a filmului alb-negru mut din Europa.

Albă ca Zăpada lui Berger este Carmen, fica unui faimos toreador, care trăiește sub stăpânirea tiranică a monstruoasei mame vitrege, Encarna.

Carmen scapă și se alătură unei trupe de pitici toreadori. Frumusețea și talentul său în ring atrag atenția tuturor. Astfel Encarna află în sfârșit unde poate să o găsească pe Carmen.

Filmul distins cu Premiul special al juriului și Premiul pentru cea mai bună actriță la San Sebastian IFF în 2012 și Premiul Goya Pentru cel mai bun film (2012) a fost proiectat anul acesta la Cluj în cadrul celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Rolul principal este interpretat de Maribel Verdú (Encarna) – una dintre cele mai cunoscute actrițe de origine spaniolă. Alături de ea, din distribuție mai fac parte Emilio Gavira, Daniel Giménez Cacho, Pere Poncho. 

Pablo Berger şi-a început cariera de regizor cu filmul cult Mama (1988). Datorită numeroaselor premii pe care le-a primit, Guvernul Basc i-a oferit o bursă la Universitatea din New York, unde a făcut un masterat în artă cinematografică. În timpul petrecut în SUA a realizat Truth and Beauty. Berger a predat la Cambridge, Princeton, Yale, La Fémis, La Sorbonne şi a fost lector la New York Film Academy. Lung-metrajul Torremolinos 73 a avut premiera la Festivalul de Film de la Malaga, unde a câştigat numeroase premii și a fost unul dintre filmele cu cei mai mulţi spectatori în Spania în 2004 primind numeroase nominalizări la Premiile Goya ale Academiei Spaniole de Film.

Despre film spune că este o experiență senzorială, o minunată călătorie în timp, un basm în imagini ce fascinează copilul din fiecare dintre noi. Publicul va avea senzaţia că stă la mine în braţe şi ascultă o poveste fantastică, dramatică, înspăimântătoare şi cu un umor negru. A fost odată…

 

“Alb-negru, mut, îndrăzneț și minunat. […] Această reimaginare a cunoscutei povești va fi cu siguranță una dintre cele mai antrenante experiențe cinematografice pe care le-ați avut anul acesta.“  – The New Zeeland Herald. 

 

Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Europa, Grand Cinema Digiplex, Patria Caffe 3D, Union ), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cityplex), Călărași (Orizont), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex), Craiova (Modern), Iași (Arhouse Central), Piata Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani), Oradea (Cortina Digiplex), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D) și Vaslui (Eurocinema).

Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: Radio Guerrilla, Cinemagia, Orașul Meu, Cinefan, Film Reporter, Cooperativa Urbană, Kamikaze, HipMag, Veioza Arte, 220.ro, Post Modern, Cinema Rx, IM Design și Music Channel.

Scroll to Top