România Sălbatică este cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, lansat în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie, și care a înregistrat în primul weekend de la lansare peste 16.000 de spectatori, fiind astfel unul dintre cele mai apreciate documentare din box office-ul autohton. În ciuda contextului dificil creat de pandemie și a măsurilor restrictive impuse după 24 septembrie, documentarul a strâns până acum peste 26.000 de spectatori, interesul publicului rămânând deschis – fapt constatat de multiplele mesaje cu cereri de reprogramare în cinema sau difuzare pe platforme de streaming online.
În perioada iunie – octombrie, în cadrul campaniei de comunicare, documentarul a generat peste 2000 de mențiuni organice în presă – tv, radio, presa scrisă, portaluri online și Social Media, acest lucru stând și el ca dovadă a interesului crescut pentru subiect.
România Sălbatică a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a cucerit Premiul Publicului și a fost cel mai vizionat film al ediției. Ulterior a fost prezent în mai multe festivaluri și evenimente de film din țară, unde a continuat să umple sălile și spațiile în aer liber – TIFF Sibiu, Făgăraș Fest, Serile Filmului Românesc (Iași), TIFF Brașov, Filmul de Piatra, Caravana TIFF (Timișoara, Tășnad, Târgu Lăpuș), Cinelatino (Călărași, Câmpina), Central European Film Festival (Timișoara), RowmaniaFest (Tulcea), TIFF Oradea și Alpin Film Festival (Brașov), unde a primit Premiul „Carpați”, oferit celui mai bun film de promovare a Munților Carpați.
Povestea celui mai original proiect de film documentar despre România este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar muzica e semnată de compozitorul Alexei Țurcan, fiind îndelung aclamată de publicul care a avut șansa de a vedea pelicula. Dincolo de imaginile fabuloase pe care documentarul le promite, coloana sonoră este un alt element de autenticitate – o inițiativă muzicală curajoasă, prima după aproape 20 de ani, compusă și înregistrată pentru orchestră. Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de muzică de film din țară a avut misiunea de a interpreta partiturile minuțios scris de Corina Ciuplea, dirijată fiind de Tiberiu Soare. Întreg procesul a fost înlesnit de echipa profesionistă de la UNDA Recording, mixajul final fiind opera lui Dan Georgescu.
Piesa centrală a filmului România Sălbatică se numește „Du-mă vântule!”, a fost compusă special pentru documentar, și este interpretată de Mădălina Pavăl, o artistă desăvârșită care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne, în muzica mainstream.
Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios sunt cei care s-au ocupat de creația și post-producția sunetului, reușind să completeze cu mult efort și migală atmosfera sălbatică din cadrul filmului documentar. Dan Dinu semnează scenariul și regia, în timp ce Cosmin Dumitrache a fost responsabil de imagine și montaj. Producători executivi: Hanka Kastelicová – HBO Europe, Tudor Giurgiu – Libra Films, Matei Truța – Libra Films și Vlad Rădulescu – Avanpost Media.
În contextul Zilei Naționale de 1 decembrie, România Sălbatică este un produs reprezentativ – este o producție 100% românească, despre România, așa cum nu a mai fost văzută și prezentată până acum.
Programul proiecțiilor din preajma zilei de 1 decembrie poate fi regăsit în rândurile de mai jos:
BUCUREȘTI
Hollywood Multiplex ➤ Sâmbătă (27 noiembrie): 12:30 | Duminică(28 noiembrie): 12:30 | Luni (29 noiembrie): 12:30 | Marți (30 noiembrie): 12:30
Happy Cinema ➤ Miercuri (1 decembrie): 17:40
Cinema Elvire Popesco ➤ Miercuri (1 decembrie): 16:00
Cinema Union ➤ Miercuri (1 decembrie): 19:00
BACAU
Happy Cinema Bacău ➤ Miercuri (1 decembrie): 15:30
BÂRLAD
Cityplex Victoria ➤ Miercuri (1 decembrie): 14:00
BISTRIȚA
Cinema Dacia ➤ Miercuri (1 decembrie): 12:00, 15:30
BOTOȘANI
Happy Cinema Botoșani ➤ Miercuri (1 decembrie): 17:00
BRAȘOV
Cinema One Laserplex ➤ Miercuri (1 decembrie): 11:45
CĂLĂRAȘI
Cinema 3D ➤ Marți (30 noiembrie): 12:30, 15:00 | Miercuri (1 decembrie): 12:30, 15:00
CLUJ
Cinema Victoria ➤ Vineri (26 noiembrie): 12:00 | Marți (30 noiembrie): 12:30 | Miercuri (1 decembrie): 14:15 | Joi (2 decembrie): 12:00
Cinema Arta ➤
Cinema Florin Piersic ➤ Miercuri (1 decembrie): 19:15
GURA HUMORULUI
Casa de Cultură Gura Humorului ➤ Duminică(28 noiembrie): 16:00 | Miercuri (1 decembrie): 16:00
ODOBEȘTI
Casa de Cultură Odobești ➤ Miercuri (1 decembrie): 19:00
ONEȘTI
Cinema Capitol ➤ Vineri (26 noiembrie): 14:00 | Sâmbătă (27 noiembrie): 14:00 | Duminică (28 noiembrie): 14:00 | Miercuri (1 decembrie): 14:00 | Joi (2 decembrie): 14:00
PETROȘANI
Cinema 3D Victoria ➤ Sâmbătă (27 noiembrie): 14:00 | Duminică (28 noiembrie): 14:00 | Miercuri (1 decembrie): 12:00
PITEȘTI
Cinema Trivale ➤ Miercuri (1 decembrie): 11:50, 14:10 | Joi (2 decembrie): 11:50, 14:10
SATU MARE
Cinema One Laserplex ➤ Miercuri (1 decembrie): 12:30
SINAIA
Cinema Carpați ➤ Miercuri (1 decembrie): 13:30
TOPLIȚA
Cinema Călimani 3D ➤ Miercuri (1 decembrie): 16:00