PREMIERĂ SUD AMERICANĂ PENTRU „TATĂL FANTOMĂ”, LA MONTEVIDEO

 “Tatăl Fantomă”, regizat de Lucian Georgescu, va fi prezentat în selecția oficială a celei de-a 30-a ediții a Festivalului Internațional de Film din Uruguay, organizat de Cinemateca din Montevideo între 29 martie și 8 aprilie 2012.

Selecția este cu atât mai remarcabilă cu cât ediţia de anul acesta a Festivalului din Uruguay este una cu totul specială: în 2012 acesta sărbătorește 30 de ani de existenţă şi, mai ales, faimoasa cinematecă din Montevideo împlineşte anul acesta 60 de ani de la înființare.

Prin participarea la festival „Tatăl Fantomă” atinge la rândul său un reper notabil. Premiera sud americană absolută de la Montevideo marchează prezenţa filmului pe al cincilea continent. În timpul călătoriei sale prin lume, filmul a fost proiectat la festivaluri din Europa, America de Nord, Africa şi Australia, reacţia publicului fiind întotdeauna caldă și entuziastă.

Road-movie nostalgic, „Tatăl fantomă” are un punct de plecare în nuvela „Almost Oriental” a scriitorului și scenaristului american Barry Gifford („Wild at Heart”, „Lost Highway”, „Perdita Durango”) care, de altfel, are și o apariție cameo în film. Filmul spune o dublă poveste de dragoste: pe de o parte cea dintre profesorul american Robert Traum (Marcel Iureș, într-un rol deopotrivă impresionant și inedit), reîntors în țara natală a tatălui și unchiului său – unul celebru romancier, celalalt gangster din Chicago – și Tania (Mihaela Sîrbu, a cărei prestație a fost apreciată de Variety drept un „debut formidabil”) și, pe de alta parte, dragostea pentru cinematograful de altă dată, nomad, popular, naiv și generos. Omagiu tandru adus unei epoci apuse, „Tatăl fantomă” îmbină stilistic cinema-ul postmodern cu cel clasic, grație si imaginii semnate Liviu Mărghidan și coloanei sonore originale compuse de Johannes Malfatti, alternată de hit-uri clasice precum Breakfast in America al trupei Supertramp.

Alături de Marcel Iureș și Mihaela Sîrbu, în film mai joacă Valer Delakeza, Mihai Constantin,  Mimi Brănescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Nicodim Ungureanu, Vitalie Bantas, Marcello Cobzariu și Mirela Oprișor.

 

„Tatăl fantomă” reprezintă debutul în lungmetraj al lui Lucian Georgescu, scenarist, producător, critic de film (membru FIPRESCI), conferențiar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

„Tatăl fantomă” este distribuit în România de Transilvania Film și a avut premiera națională în data de 2 martie.

Scroll to Top