Provocările unui „Breaking News” – filmul

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie, la zece ani distanță de la prima variantă a poveștii cu și despre jurnaliști, scrisă imediat după absolvirea studiilor regizoarei. Breaking News a avut parte de numeroase provocări atât în faza de proiect, în căutare de finanțare, cât și în timpul filmărilor, care au avut loc în Bucureşti şi pe litoral, la Mangalia, Eforie Sud și Saturn, în iarna lui 2015.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria? 

„O provocare mare a fost vremea şi timpul redus de filmare. Noi aveam multe filmări de zi, or iarna zilele sunt mai scurte, deci am avut, practic, mult mai puţin timp. A fost foarte frig, iar zăpada din primele zile de la mare ne-a răsturnat tot programul de filmare”, povestește Iulia Rugină. Toate scenele de exterior din oraș au fost filmate în Mangalia, interiorul unei case a fost refăcut de la zero special pentru film, iar fabrica de la începutul Breaking News e un CET din cartierul Titan, București. Redacția Adevărul a fost platoul de filmare pentru scenele de muncă ale reporterului jucat de Andi Vasluianu.

Cea mai dificilă scenă, din punct de vedere al producției, a fost cea care deschide filmul, o explozie într-o fabrică, cu multă figurație, fum și mișcări complicate de aparat, în timpul căreia totul trebuia sincronizat perfect. „Nu am folosit niciun fel de efecte speciale, totul e foarte old school, tavanul e o construcție de decor complexă. Era un tavan fals fixat pe un schelet de aluminiu şi coborât cu scripeţi, ca să putem evita ruperea lui, lovirea actorilor și ridicarea lui de fiecare dată pentru o nouă dublă. Nu era coborât decât dacă totul mergea perfect până acolo, lucru destul de complicat având în vedere toate celelalte variabile”, descrie Iulia Rugină, aflată la a treia experiență de regie de lungmetraj, după Love Building (2013) și continuarea Alt Love Building (2014).

O altă secvență complicată a fost una care presupunea foarte multă intensitate din partea celor doi protagoniști, Andi Vasluianu și adolescenta Voica Oltean, o discuție aprinsă la un foc, pe fundalul unui apus care durează mult mai puțin decât și-ar dori orice regizor. „Secvența e rescrisă cu totul la filmare. Ne pregătiserăm pentru altceva care nu a funcţionat. Am rescris tot şi am schimbat povestea cu o noapte înainte de filmare”, explică regizoarea.

Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, aceasta din urmă recompensată pentru primul ei rol cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

***

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Breaking News a avut premiera mondială la TIFF 2017 și este distribuit în România de Transilvania Film.

Pagina de Facebook: Breaking News-The Movie

www.transilvaniafilm.ro | www.facebook.com/TransilvaniaFilm

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Zile și nopți, Vice, Cațavencii, Radio România Cultural, News.ro, A List Magazine, Aarc.ro, Movienews, Pagina de media,

Scroll to Top