Cel mai atipic barbar de pe Pământ vine pe marile ecrane din 2 noiembrie într-o animaţie inspirată: RONAL BARBARUL

Bucureşti, 23 octombrie  2012  –  Transilvania Film îl aduce pe marile ecrane din România din 2 noiembrie pe Ronal Barbarul – cel mai atipic barbar de pe Pământ, într-o simpatică animaţie în 2d şi 3D pentru toata familia.  

Ronal Barbarul nu este interesat de lupte, cuceriri sau chefuri. Visul său este ca toți să îl lase în pace. Însă soarta i-a hotărât un alt destin. Într-o bună zi, Volcazar, șeful unui trib inamic, îi ia în prizonierat pe toți barbarii cu scopul de a-i sacrifica și a-i aduce ca ofrandă zeilor, pentru a dobândi puterea asupra întregii lumi. În libertate rămâne doar Ronal.

Acum el împreună cu înţeleptul Alibert, cu tânăra războinică Zandra și cu metrosexualul elf Elric, trebuie să treacă multe teste, pentru a-şi elibera poporul, a dobândi încrederea în forțele proprii și… pentru a cunoaștea dragostea.

Ronal Barbarul are la bază un scenariu scris de Thorbjørn Christoffersen după o idee care aparţine celor trei prieteni ce aveau să semneze ulterior şi regia: Kresten Vestbjerg Andersen, Thorbjørn Christoffersen şi Philip Einstein Lipski.

“Sursa de inspiraţie pentru Ronal Barbarul a fost o fotografie din 1981 a trupei americane MANOWAR ce dezvăluia o lume a costumaţiilor din piele, a capselor, a masculinităţii ostentative, și a dermatografului pentru bărbaţi.

Am vrut să reproducem această fotografie într-un film de fantezie, în care publicul să poată recunoaşte toate tipologiile clasice Disney, redate însă în propriul nostru stil danez în care până şi cei mici se simt perfect confortabil să li se vorbească cu maturitate şi deschidere.

Aşadar, în mod natural, celui mai neputincios i se dă cea mai dură misiune posibilă pentru a-i da şansa să descopere că adevarata forţă vine din interior.

Scopul nostru a fost să imaginăm o lume în care oricine îşi poate găsi locul: de la barbarii mânjiţi cu uleiuri la orcile pline de cercei, elfii metrosexuali sau amazoanele irezistibil de lascive, toată lumea este binevenită la bord” spune Thorbjørn Christoffersen iar Philip Einstein Lipski completează: “animaţia asta este despre izbăvire într-un fel, despre frumuseţea prieteniilor spontane şi despre comicul din fiecare întâmplare pe care în viaţa reală îl ratăm atât de des.”

Filmul de animatie a cărui avanpremieră în România a avut loc anul acesta în cadrul celei de-a 7a ediţii Anim’est – Festivalul Internaţional de Film de Animaţie, vine în cinematografele din ţară în 3D şi 2D.

 

În România, Ronal Barbarul este distribuit de Transilvania Film şi va rula în prima săptămâna în Bucureşti (Cinema City Cotroceni, Glendale, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, The Light Cinema), Braşov (Cityplex), Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex), Constanţa (Cityplex) şi Oradea (Hollywood Multiplex Lotus).

Partenerii de promovare sunt: Radio Guerrilla, Cinemagia, Cinefan, Cinema Rx, Film Reporter, B365, HipHag, Oraşul Meu, Feeder, Music Channel.

Scroll to Top