Premiera de Gală „Moromeții 2”: 5 noiembrie, Sala Palatului din București

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va avea premiera națională pe 5 noiembrie, la Sala Palatului, de la ora 20:00. Biletele au fost deja puse în vânzare pe Eventbook.ro. Filmul se va lansa oficial în cinematografele din țară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru, și invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

Un teaser oficial al filmului poate fi urmărit aici:

https://www.facebook.com/Morometii2/videos/1824578154258847/

E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi, declară Stere Gulea.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).

Va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase, spune actorul Horațiu Mălăele.

Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat  și primul film în 1985. Pre-producția părții a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana RoșeanuIulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.

La finalul proiecției de gală de la Sala Palatului regizorul, actorii și ceilalți realizatori vor împărtăși spectatorilor experiențe din culisele filmărilor și vor acorda autografe. De asemenea, organizatorii vor oferi celor prezenți o broșură de colecție dedicată universului Moromeților, precum și alte surprize.

Prețul biletelor puse în vânzare pe Eventbook.ro este de 60 lei (categoria I), 40 lei (categoria II) și 30 lei (categoria III).

Distribuitorul Transilvania Film va organiza un turneu național de promovare Moromeții 2, în prezența realizatorilor, astfel încât spectatorii din întreaga țară, chiar și cei din orașele unde nu există Multiplex sau sală de cinema, să poată vedea mult-așteptatul film.

***

Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.

Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania.

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia,Zile și Nopți, Cinemap, Observator Cultural, Agerpres.

Partener monitorizare: mediaTRUST

***

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului.

Scroll to Top