Peste 500 de oameni au fost deja pe PLANETA PETRILA
Filmul Planeta Petrila semnat de Andrei Dăscălescu a fost văzut aseară în avanpremieră chiar la Petrila, Casa de Cultură din localitate dovedindu-se neîncăpătoare pentru cei peste 500 de oameni care au venit să vadă prima proiecție de film din localitate după mai bine de 20 de ani.
În timpul zilei vizitatorii și localnicii au făcut un tur al muzeelor alternative create de Ion Barbu (Muzeul Instalatorului Român, Muzeul Mamei, Casa Memorială ID Sîrbu), au vizitat Mina Petrila, închisă în octombrie 2015, într-un tur ghidat chiar de fostul director al minei – Constantin Jujan și au asistat la ceremonia în care Andrei Dăscălescu a fost numit Cetățean de Onoare al Orașului Petrila.
Tot ieri a avut loc și vernisajul expoziției cu imagini din Petrila surprinse de Andrei Dăscălescu de-a lungul celor trei ani pe care i-a petrecut pregătind filmul. Expoziția realizată cu sprijinul Epson va putea fi văzută și la Cluj și București.
Următoarele avanpremiere ale filmului vor fi la Petroșani – Teatrul Dramatic ID Sîrbu (astăzi, 5 iunie), la Cluj în selecția celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (pe 8 și 9 iunie) și la Tulcea în cadrul Festivalului Internațional de Film Pelicam (11 iunie). Planeta Petrila va avea premiera în cinematografe pe 23 iunie.
“PETRILA, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu NIMIC și NIMENI de NICĂIERI…” este citatul ce stă scris pe un zid la intrarea în orașul minier, într-un moment în care principalul motor economic, mina de cărbune, se închide, aruncând comunitatea într-un declin ireversibil. Planeta Petrila urmărește, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist și activist, și cea a minerului-brigadier Cătălin Cenușă.
Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-și transfera brigada la o altă mină.
Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistența prin artă, păstrarea identității sau alternativa culturală a unui oraș în era post-industrială.
Cunoscut publicului pentru Constantin și Elena pentru care a luat Premiul ’First Appearance’ la IDFA, în 2008 și ’Premiul pentru Debut’ la TIFF în 2009, Andrei Dăscălescu semnează regia, scenariul și imaginea pentru Planeta Petrila, cel de-al doilea film documentar al său. Montajul este realizat de Mircea Olteanu, Ștefan Pârlog și Andrei Dăscălescu iar sunetul de Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu. Producătorul filmului este Anamaria Antoci, iar coproducători: Hanka Kastelicová (HBO Europe), Alina David și Andra Radu (HBO România).
Planeta Petrila este o producție FILMLAB, în coproducție cu HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român, dezvoltat cu sprijinul Ex Oriente Film 2015, workshop organizat de Institute of Documentary Film, Cehia și este distribuit în România de Transilvania Film.
Cu sprijinul: Epson, Primariei Orașului Petrila, Consiliului Local Petrila.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Zile și Nopți, Cinefan, Orasul Meu, Cinema Rx, Cooperativa Urbană, Liternet, Sub25, All About Romanian Cinema.