Din 19 august, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România Profesorul de vioară, cel mai recent film al regizorului brazilian Sergio Machado. Câștigător al Premiului publicului la Festivalul de Film Sao Paolo, 2015, și unul dintre cele mai apreciate filme de la TIFF, proiectat în Piața Unirii din Cluj, în fața a peste 2500 de spectatori, Profesorul de vioară spune povestea unui violonist care ajunge să se cunoască pe sine abia după ce începe să predea vioară copiilor din Heliopolis, cea mai mare favelă din Sao Paolo.
Povestea filmului este inspirată din istoria reală a institutului Baccarelli, o organizație non-profit din Sao Paolo care oferă cursuri de muzică gratuite pentru tinerii din zonele defavorizate. „Când am început să lucrăm la scenariu, am făcut tot posibilul să intrăm cât mai adânc in istoria din spatele institutului Baccarelli. Nu am vreo iluzie că filmul ăsta, sau oricare altul, poate schimba realitatea unei țări, însă cred că poate deschide calea spre un dialog despre rolul artelor în dezvoltarea tinerilor cetățeni.”, spune regizorul care, în ciuda “lipsei de talent muzical”, s-a înscris la cursuri de violoncel în cadrul institutului pentru a putea fi mai aproape de studenți și a-i înțelege mai bine.
După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din Sao Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Calea sa e plină de obstacole, dar puterea muzicii şi prietenia ce se înfiripă între profesor şi elevii săi vor deschide uşi într-o nouă lume.
“Poveștile aspiraționale cu profesori au fost o constantă în cinematografie, cuprinzând întregul spectru dramatic: de la sentimentalismul lui Adio, domnule Chips la degetele distruse din Whiplash. Profesorul de vioară se înscrie într-o formulă cunoscută, dar o face cu o poveste despre salvare atât de elegantă și sinceră, încât cu greu îi reziști.”, spune Screendaily.
Sergio Machado este un regizor și scenarist brazilian care a câștigat aprecierea publicului și criticilor odată cu Lower City, o poveste de dragoste din 2005, cu zeci de nominalizări și premii, printre care Premiul tinerilor la Cannes, Cel mai bun film la Festivalul de Film Rio de Janeiro, Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film Latino Los Angeles, și multe altele. În Profesorul de vioară, regizorul lucrează atât cu mari actori ai Braziliei, ca Lazaro Ramos sau Sandra Corveloni (câștigătoarea unui Palme d’Or la Cannes), cu actori la început de drum ca tânărul și talentatul Kaique de Jesus, dar și cu nume cunoscute din scena muzicală braziliană: rapperii faimoși Criolo și Rappin’ Hood, maestrul Marin Alsop și orchestra simfonică din Sao Paolo.
“Sunt copil de muzicieni. Tata cânta la pian, mama la bas la orchestra simfonică a universității Bahia. Erau amândoi studenți și nu-și permiteau o bonă, așa că am crescut printre instrumente muzicale. Filmul ăsta mi-a redat atâtea amintiri pe care le crezusem pierdute.”, spune regizorul.