TRANSILVANIA FILM anunță premiera în cinematografe a coproducției italiano-austriaco-germană „Minuni”. Regia filmului ce va avea premiera în cinematografele din țară pe 6 februarie este semnată de Alice Rohrwacher, cunoscută pentru filmul „Corpo Celeste”.
“Minuni” este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Gelsomina, cea mai mare dintre cele patru surori, este moştenitoarea desemnată a unui “regat” ciudat, construit de tatăl lor pentru a le proteja de “sfârşitul lumii”. O vară extraordinară, în timpul căreia regulile stricte, care până acum au ţinut familia unită, tind să fie încălcate: în parte din cauza sosirii lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar şi de participarea comunităţii locale la filmările unui concurs cu premii mari, “Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), prezentat de misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci).
Trailerul filmului poate fi văzut aici: http://tinyurl.com/n3a7cgf
În rolul principal spectatorii o vor putea vedea pe ALEXANDRA MARIA LUNGU alături de MONICA BELLUCCI și ALBA ROHRWACHER. Alexandra Maria Lungu este o tânără actriță română, care pentru debutul în „Minuni” a primit Premiul pentru Cea mai Bună Actriță și Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film European de la Sevilia. Filmul este produs de Tempesta și distribuit în România de către Transilvania Film și a obținut în 2014 Marele Premiu al Juriului și o nominalizare la Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Monica Bellucci, în rol secundar, este una dintre cele mai apreciate actrițe italiene, cunoscută pentru rolurile din filme precum „Malena” și „Patimile lui Hristos”.
ALICE ROHRWACHER s-a născut în 1981 la Fiesole (Italia) şi a studiat la Torino şi la Lisbona. A fost muzician, editor şi regizor de documentare. Primul ei film de ficţiune, „Corpo Celeste”, a avut premiera la Cannes, în Quinzaine des realisatuers, în 2011, şi a fost apoi selecţionat la festivalurile de film de la Sundance, New York, Londra și Rio.
Alice Rohrwacher: Cunosc foarte bine albinele şi am lucrat o vreme în producţia de miere. Ador albinele, totuşi nu a fost simplu să conving companiile de asigurări că nu
se va întâmpla nimic rău la filmări. Am insistat să folosim doar albine adevărate în film, fără să apelăm la efecte vizuale. Am vrut să surprind senzaţia de materialitate şi, de asemenea, am vrut ca actorii să lucreze de-adevăratelea cu roiuri şi cu stupi. Singurul mod în care se putea realiza asta, a fost efectuarea unui număr mare de teste. Îmi amintesc că părinţii Mariei Alexandra Lungu (care o joacă pe Gelsomina în “Minuni”) au fost foarte încântaţi: spuneau că dacă nu iese nimic cu filmul, măcar fata lor va fi învăţat o meserie şi ar putea lucra în apicultură!
„Filmul curge fără agitaţie, dar magia lui se sedimentează pe spectator la fel de încet şi graţios precum firele de praf.” – The Thelegraph
„O poveste cu care nu poţi să nu rezonezi, care merge dincolo de reguli şi arată importanţa şi misterul naturii.” – The Hollywood Reporter
„Minuni”/ „Le Meraviglie” este primul film internaţional produs cu „EcoMuvi”, protocolul de sustenabilitate a mediului pentru industria cinematografică creat de Tempesta. “EcoMuvi”, în premieră în Europa, este un proces de producţie real, care indică soluţiile optime de economisire a energiei şi de sustenabilitate în producţia de film.
Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în cinematografele din București, Cluj, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești, Deva, Craiova, Iași, Botoșani, Piatra Neamț.
Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: AaRC, Cărtureşti, Cinefan, Cinemagia, Cinema RX, Cooperativa Urbană, Film Reporter, Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, Music Channel, Oraşul Meu, Post Modern, Sub25, Veioza Arte, Zile şi Nopţi.