Filmul de neratat al lunii septembrie este inedita comedie America, venim! ce va avea premiera naţională în data de 19 septembrie. Filmul semnat de Răzvan Săvescu pune accentul pe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York. Exuberanţa şi lipsa lor totală de experienţă, precum și lipsa noțiunilor de limbă engleză îi fac să parcurgă o serie de întâmplări şi aventuri comice, multe dintre ele inspirate din realitate. Comedia este savuroasă, plină de situaţii amuzante şi inedite, și este completată perfect de actorii din distribuție, nume mari și reprezentative pentru filmul românesc.
În rolurile principale spectatorii îi vor recunoaște pe Mihai Călin (Train du Vie, Eu sunt Adam, Second Hand), Adrian Văncică, Gheorghe Ifrim, cunoscuți publicului pentru rolurile din serialul de televiziune de succes Las Fierbinți, Ion Sapdaru, Tania Popa, Ioana Blaj, Alexandru Bindea, Oana Ioachim.
Un alt punct de interes îl constituie participarea specială a celebrei actrițe de origine croată, Mira Furlan, stabilită în prezent în Los Angeles. Actrița a avut roluri principale în peste 25 de producții cinematografice semnificative, printre care menționăm Tata în călătorie de serviciu | When Father Was Away on Business în regia lui Emir Kusturica, film care a obținut în anul 1985 premiul Palme d’Or și a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.
Sinopsis:
O trupă de teatru din provincie ajunge să-și trăiască visul de-o viață într-un road-movie plin de peripeții: “America, venim!”
Cinci actori împreună cu directorul teatrului traversează oceanul pentru a susține un spectacol la New York, la invitația consulatului român. Nu totul merge însă conform planului, astfel că actorii hotărăsc, pentru câțiva bani în plus, să înceapă colaborarea cu un impresar local, tot român, stabilit în SUA de mulți ani, care le promite un turneu de senzație la comunitățile de români din diaspora americană.
Aventura americană în care pornesc îi pune în fața unor situații greu de imaginat, pline de haz românesc.
Trailer:
Puteți urmări trailerul-teaser al filmului accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=91iIPZlkua0
Despre regizor:
Răzvan Săvescu este regizor, scenarist și producător și este cunoscut publicului ca realizator al serialelor de televiziune: Clanul Popestilor (Antena 1), Lori și Dan (TVR 1), La Bloc (Pro TV), La servici (Pro TV), Gașca (Kanal D), Nimeni nu-i perfect (Prima TV) sau al filmului de televiziune O zi președinte (Pro TV). Scurtmetrajul lui Săvescu, Icre negre, realizat în 2010, a fost selecționat în numeroase festivaluri importante precum Montpellier, Wroclaw.
America, venim! Este lungmetrajul de debut al regizorului, după un scenariu semnat de Răzvan Săvescu și Oana Ioachim. Producția este realizată de Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun (Libra Film).
Director de imagine este Liviu Mărghidan, cel care a realizat imaginea filmelor California Dreamin’ (r: Cristian Nemescu) sau Portretul luptătorului la tinerețe (r: Constantin Popescu), iar costumele și scenografia sunt semnate de Mălina Ionescu.
Filmările au avut loc în România și în Statele Unite ale Americii și s-au desfășurat pe parcursul unei luni de zile. Producția fiind realizată cu sprijin financiar de la Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Dacia, Air France.
În România filmul este distribuit de Transilvania Film în colaborare cu Ro Image și va avea premiera pe 19 septembrie în cinematografele din întreaga țară.