Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast”, o colecție care adună cele 11 lungmetraje ale regizorului Lucian Pintilie, este unul dintre finaliștii celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato (29 iunie – 6 iulie), un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor din arhive și peliculelor restaurate. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul festivalului.
DVD Awards, cea mai importantă manifestare de acest gen, încearcă să încurajeze și să ofere vizibilitate home entertainment-ului de calitate, selectând anual cele mai valoroase și mai bine realizate astfel de proiecte de pe piața internațională. Printre cele circa 30 de filme și colecții pe DVD și Blu-ray finaliste – care vor fi supuse jurizării – se află și copia restaurată a controversatului „Heaven’s Gate”, de Michael Cimino, setul „3 Films by Roberto Rossellini starring Ingrid Bergman”, lansat de The Criterion Collection, sau „Lost And Found: American Treasures From The New Zealand Film Archive (UK – USA/1914 – 29)”, un proiect al National Film Preservation Foundation din SUA.
Juriul DVD Awards este prezidat de Peter von Bagh (directorul artistic al festivalului Il Cinema Ritrovato) și format din Lorenzo Codelli (vice-directorul Cinematecii Friuli din Gemona), Alexander Horwath (directorul Austrian Film Museum), Mark McElhatten (selecționer, fondatorul și directorul secțiunii dedicate filmului de avangardă la New York Film Festival) și renumiții critici de film Paolo Mereghetti și Jonathan Rosenbaum.
Un obiect de colecție pentru cinefili, DVD Box-ul „Pintilie. Cineast” este un proiect conceput și coordonat de Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Lansat anul trecut la TIFF, în prezența autorului, și distribuit pe piață de Transilvania Film, setul conține cele 11 filme ale apreciatului regizor român Lucian Pintilie și un DVD bonus cu materiale inedite ce recompun portretul său: lecții de cinema, conferințe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii, retrospective.
Cele 11 lungmetraje sunt: „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea”, „Salonul nr. 6”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Balanța”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Terminus Paradis”, „După-amiaza unui torționar”, „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, „Tertium non datur”.
DVD Box-ul a fost produs de Transilvania Film și Filmex, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al ODS (Optical Disc Solutions).
Detalii tehnice: 12 discuri (11 filme + 1 disc bonus); Regiune: All-region; Subtitrări: Română, Engleză; Durata totală: 1212min. Distribuit în România de Transilvania Film.