Titlul filmului misterios, provocator și deranjant al lui Serghei Loznitsa este, după spusele regizorului, inspirat de romanul lui WG Sebald din 2001, în care un personaj numit Austerlitz, după ce crește în Marea Britanie ca refugiat, vede un film de propagandă nazist despre tabăra Theresienstadt și are impresia că o recunoaște pe mama sa în acest film. Aceasta este o carte despre anularea istoriei create de memoriile oficiale. Desigur, are un al sens: titlul poate fi confundat în prima fracțiune de secundă cu „Auschwitz”. Este un trompe l’oeil lingvistic. Ororile secolului al XX-lea se retrag în mormântul prăfuit al istoriei, alăturându-se bătăliilor secolului al XIX-lea: Auschwitz este un cuvânt, care într-o bună zi poate avea o încărcătură electrică atât de mică precum Austerlitz.

„Austerlitz” va ajunge în cinematografele din România începând cu 24 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film. 

 

 

Există în Europa locuri care rezistă ca suveniruri dureroase ale fabricilor unde oamenii erau tranformați în cenusă. Aceste locuri sunt acum memoriale deschise publicului și vizitate de mii de turiști în fiecare an. Documentarul îi urmărește pe vizitatorii unui astfel de loc ridicat pe teritoriul unui fost lagăr de concentrare. De ce vin ei aici? Ce caută?

Sergei Loznitsa a declarat într-un interviu pentru The Seventh Art următoarele: „Ca de obicei, întregul film începe de la un moment straniu din viața mea: se întâmpla să mă aflu într-un astfel de loc – un alt lagăr, Buchenwald – și am rămas cu o impresie atât de puternică în urma vizitei mele. Am început să mă întreb: „Ce fac aici? Cum este posibil ca în urmă cu 70 de ani să fi existat cadavre peste tot în acest loc? Cum pot să stau și să privesc un crematoriu? Ce vreau să văd acolo?” Acest tip de întrebări m-au determinat să mă apuc de documentarul „Austerlitz”. Mă uitam în jur la oameni și vedeam numai fețele ignorante ale turiștilor. E ciudat. Nu cred ca un asemenea loc ar trebui să fie un loc turistic.”

După debutul său din cadrul Venice Film Festival, „Austerlitz” și-a continuat traseul pe la numeroase festivaluri de film, remarcându-se printr-un câștig și două nominalizări la Traverse City Film Festival, respectiv Indiewire Critics’ Poll și Cartagena Film Festival.

Dar, în cele din urmă, filmul „Austelitz” este, probabil, mai presus de toate o meditație bântuitoare, în care istoria fizică a lagărelor se luptă cu uitarea. Într-o secvență a filmului, fiecare vizitator își face un selfie cu semnul „Arbeit Macht Frei” de pe poarta de la intrarea în lagăr.

„Austerlitzva fi distribuit în cinematografele din România din 24 noiembrie, de Transilvania Film.

***

Parteneri media: TANĂNANA, AGERPRES, Cinemagia, Ziarul Metropolis, SUB25, The Institute, IQads & SMARK, Urban.ro, COOPerativa Urbană, Life.ro, FilmSi.ro, Dissolved Magazine, CineFan, Radio România Cultural.

www.transilvaniafilm.ro | www.facebook.com/TransilvaniaFilm