Planeta Petrila – din 23 iunie în cinematografe

„O lume ce nu seamănă cu nimic și nimeni de nicăieri”
PLANETA PETRILA
vine din 23 iunie în cinematografe

“PETRILA, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu NIMIC și NIMENI de NICĂIERI…” este citatul ce stă scris pe un zid la intrarea în orașul minier Petrila, într-un moment în care principalul motor economic, mina de cărbune, se închide, aruncând comunitatea într-un declin ireversibil. Planeta Petrila urmărește, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist și activist, și cea a minerului-brigadier Cătălin Cenușă.

Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-și transfera brigada la o altă mină.

Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistența prin artă, păstrarea identității sau alternativa culturală a unui oraș în era post-industrială.

Planeta Petrila a avut premiera mondială în cadrul secțiunii First Appearance Competition a Festivalului Internațional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA 2016 și va putea fi văzut în avanpremieră în România chiar la Petrila, pe 4 iunie. Filmul va fi proiectat la Festivalul Internațional de Film Transilvania – Zilele Filmului Românesc și Pelicam în cadrul competiției Black Sea Docs, fiind disponibil pe HBO și HBO GO din 22 iunie. Premiera în cinematografe va fi pe 23 iunie.

„Făcusem cunoștință cu artistul Ion Barbu și auzisem despre „activismul prin artă” pe care-l practică, dar nici poveștile, nici imaginația nu m-ar fi putut pregăti pentru fascinația care m-a cuprins când am vizitat pentru prima oară orașul minier Petrila, în mai 2013.” spune Andrei Dăscălescu și continuă: „atmosfera generală e cenușie, sinistră, stranie, fantomatică; turnurile dărăpănate ale minei se ridică deasupra orașului. Totuși, dacă îl privești mai îndeaproape, începi să observi ’insulițe’ de culoare: uși de garaj pe care s-au pictat tablouri în mărime naturală, semne rutiere cu câte un mesaj amuzant, o trecere de pietoni vopsită să arate ca o claviatură de pian, câteva clădiri cu benzi desenate pe toate zidurile… chiar și una dintre clădirile complexului minier a fost transformată în spațiu cultural și zugrăvită multicolor. Contrastul e izbitor.”

Cunoscut publicului pentru Constantin și Elena pentru care a luat Premiul ’First Appearance’ la IDFA, în 2008 și ’Premiul pentru Debut’ la TIFF în 2009, Andrei Dăscălescu semnează regia, scenariul și imaginea pentru Planeta Petrila, cel de-al doilea film documentar al său. Montajul este realizat de Mircea Olteanu, Ștefan Pârlog și Andrei Dăscălescu iar sunetul de Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu. Producătorul filmului este Anamaria Antoci, iar coproducători: Hanka Kastelicová (HBO Europe), Alina David și Andra Radu (HBO România).

Planeta Petrila este o producție FILMLAB, în coproducție cu HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român, dezvoltat cu sprijinul Ex Oriente Film 2015, workshop organizat de Institute of Documentary Film, Cehia și este distribuit în România de Transilvania Film.

Puteți găsi mai multe informații despre film accesând pagina:  https://www.facebook.com/PlanetaPetrila

Scroll to Top