Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieții faimosei cântărețe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii și scrisori care i-au aparținut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viață. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând și la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.„Maria by Callas” va ajunge în cinematografele din România începând cu 20 iulie, fiind distribuit de Transilvania Film. 

Trailer Maria by Callas

 

În timp ce numeroase cărți au fost scrise despre viața tumultoasă a lui Callas, Volf se concentrează în mare măsură pe o poveste care prezintă aspectele pozitive ale vieții ei, pe care crede că ea însăși ar fi aprobat-o. Ne vom delecta cu o suită de filmări și fotografii inedite, înregistrări live private și scrisori care ne-o înfățișează pe Callas așa cum nu am mai văzut-o până acum.

Regizorul Tom Volf a călătorit oriunde a considerat că este nevoie pentru a descoperi arhivele pierdute despre viața și munca lui Callas. S-a întâlnit și a intervievat numeroși prieteni foarte apropiați ai sopranei, care i-au pus la dispoziție colecții intregi și i-au dezvăluit o serie de fotografii necunoscute anterior, multe dintre acestea au venit inițial din albumele proprii ale Mariei Callas.

Tom Volf a declarat pentru The Hollywood Reporterdespre film că: “Nu o portretizează ca o doamnă superficială și zâmbitoare. Cred că filmul o prezintă așa cum era ea. Poate că oferă o imagine mai puțin scandaloasă si mai puțin influențată de bârfă decât ceea ce și-ar fi putut imagina oamenii despre Callas, dar aceasta a fost ideea filmului de la început, să aducem pe marile ecrane un portret exact așa cum ar reieși din propiile sale povești. Deci, în această situație este subiectiv ceea ce tu, ca public, poți judeca, dar poți judeca numai din punctul ei de vedere.”

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Roma, filmul Maria by Callas” a câștigat premiul pentru Cel mai bun Documentar despre Muzică și Dansla Festivalul de Film ‘Master of Art’. Filmul a fost proiectat și în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția a 17-a.

Orașele și cinematografele in care va rula

Baia Mare

  • Cinema Dacia

Botoșani

  • Cinema Unirea

Brăila

  • Cinema Central

Brașov

  • Cinema One Brașov

București

  • Hollywood Multiplex
  • Băneasa Grand Cinema and More
  • Cinema Muzeul Țăranului
  • Cinema Elvire Popesco
  • Cinemateca Union
  • Cinema Europa
  • Happy Cinema

Cluj-Napoca 

  • Cinema Victoria (din 3 august)

Constanța

  • Cityplex Constanța

Craiova

  • Cinema Modern

Gura Humorului

  • Casa de Cultură

Iași 

  • Ateneul din Iași

Odobești 

  • Casa de Cultură

Pitești

  • Cinema Trivale
  • Sebastian Papaiani

Sfântu Gheorghe

  • Cinema Arta

Târgu Mureș

  • Cinema Arta 3D

****

Parteneri media: TANĂNANA, AGERPRES,Cinemagia, Ziarul Metropolis, SUB25, The Institute, IQads& SMARK, Urban.ro,COOPerativa Urbană, Life.ro, FilmSi.ro,Dissolved Magazine, CineFan, Radio România Cultural.

www.transilvaniafilm.ro| www.facebook.com/TransilvaniaFilm